ActualitateLocal

Un tânăr din Moldova inconștient a încercat să treacă în România la volanul unei mașini deși nu deține permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 4 februarie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova, în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în R. Moldova.

„Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button