ActualitateLocal

Palatul copiilor și-a deschis larg porțile


Palatul copiilor Vaslui și-a deschis porțile pentru un nou an școlar. Această instituție oferă alternative pentru timpul liber al elevilor, unde îşi pot cultiva talentele şi perfecţiona pasiunile şi deprinderile.
Evenimentul a debutat cu alocuțiunile oficialităților, după care directorul Palatului Copiilor Vaslui, prof. Mirela Nistoroschi, a prezentat colectivul de cadre didactice care vor conduce cercurile existente, precizând că activităţile sunt gratuite.
Prof. Cristin Ciubotariu, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), i-a felicitat şi le-a urat succes cadrelor didactice şi elevilor în noul an şcolar, ancorarea în activităţi însemnând petrecerea utilă a timpului liber şi crede în continuarea şi revigorarea acţiunilor destinate formării personalităţii elevilor.
Un gând de bun augur pentru acest an şcolar a fost transmis de către administratorul public al județului, Valeriu Caragață, care a punctat faptul că instituţia pe care o reprezintă se va implica şi va colabora cu Palatul Copiilor Vaslui, urându-le succese şi multă putere de muncă.
Spectacolul oferit celor prezenţi a încheiat, într-o notă optimistă, demararea unui nou an şcolar şi de viaţă.
”Rezultatele activității copiilor și ale dascălilor, susținute eficient de comitetele de părinți din anul trecut școlar au condus la două mari reușite ale instituției: conferirea de către Ministerul Educației Naționale a titlului de Școală Europeană, pentru perioada 2017-2020 și aprobarea proiectului de parteneriat strategic Erasmus KA2, cu titlul “Bullying: I don’t stay! Yes to friendship”, ce se va derula în perioada 2017- 2019. Proiectul are parteneri școli din Italia, Portugalia, Polonia și Grecia și va conține activități de combatere a agresivității din mediul școlar”, a spus Mirela Nistoroschi, directorul Palatului copiilor Vaslui.
La spectacol au evoluat formațiile “Izvorașul”, coordonat de prof. Dănuț Barzu, Corala “Fantasia”, dirijor prof. Vasile Negură, formațiile de dans “Prietenia, prof. Anușca Doglan Elena, soliști ai cercurilor “Fanfară”, dirijor Romeo Tălmaciu, muzică ușoară-prof.Alin Bulboacă, etnografie și folclor-prof.Adrian Călin și muzică instrumentală, prof. Elvis Chiperi.

Related Articles

Back to top button