ActualitateLocal

Olteanu a renunţat la funcţia de prefect

a841fd6d4dc0a42223369047e821675b_xl
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a solicitat premierului Dacian Cioloş, încetarea detaşării din funcţie, el urmând să candideze din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie, fiind primul pe lista pentru Camera Deputaţilor.
‘Am primit, din partea Partidului Naţional Liberal, propunerea de a deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din acest an. Această nominalizare mă onorează şi îmi oferă o nouă perspectivă de reprezentare a judeţului, în slujba tuturor celor care cred că vasluienii pot şi merită mai mult. În acest context, am ales să renunţ la funcţia de prefect pentru a preîntâmpina apariţia oricăror suspiciuni la adresa Instituţiei Prefectului, cu privire la activitatea acesteia, în general, şi la organizarea alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an, în particular‘, a precizat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă.
El i-a mulţumit premierului pentru Dacian Cioloş ‘pentru încrederea acordată, pentru colaborarea deosebită, pentru deschiderea reală şi către temele punctuale ale judeţului Vaslui’.
‘Le mulţumesc şi vasluienilor pentru comunicarea deosebită pe care am avut-o în timpul mandatului meu, le mulţumesc tuturor colegilor din Prefectură şi tuturor colaboratorilor din serviciile deconcentrate, care mi-au oferit sprijinul în proiectele cărora le-am dedicat, în ultimele şapte luni, timpul şi experienţa mea. Sunt convins că aceste proiecte vor continua cu la fel de multă energie‘, a mai spus Daniel Olteanu.
Olteanu a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Vaslui pe data de 18 februarie 2016, după ce, anterior, deţinuse postul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button