ActualitateLocal

Olimpiada ”Tinerii dezbat” şi-a desemnat câştigătorii la etapa judeţeană


Sâmbătă 19 mai 2018 a avut loc la Vaslui, la Liceul „Ştefan Procopiu” etapa judeţeană a Olimpiadei de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”, ediţia 2018.
Concursul național „Tinerii dezbat” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2010, într-un parteneriat public-privat de succes în promovarea dezbaterilor academice în mediul școlar, după un format acreditat la nivel internațional. Concursul s-a bucurat de succes în rândul elevilor şi al profesorilor încă de la început, crescând în fiecare an ca dimensiune şi ca număr de participanţi. Schimbările substanțiale și lecțiile învățate de-a lungul anilor au dus la transformarea competiției în 2017 de la concurs național la olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică. Competiția este cuprinsă în Calendarul Olimpiadelor Naţionale din anul școlar 2017 – 2018. La etapa județeană, o unitate de învăţământ poate fi reprezentată de maxim 2 echipe, una la secţiunea „Începători” şi cealaltă la secţiunea „Avansaţi”.
La această ediţie s-au înscris 4 unităţi şcolare: Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad” şi Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi.
În conformitate cu precizările Ministerului Educaţiei Naţionale, elevii au dezbătut următoarele moţiuni, atât din poziţia guvernului, câ şi din cea a opoziţiei:
1.Secţiunea „Începători”: „Acest parlament ar introduce obligativitatea uniformei şcolare la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar”; „Acest parlament crede că este necesară introducerea în trunchiul comun, la liceu, a unei ore de educaţie finaciară”.
2.Sectiunea „Avansaţi”: -„Acest parlament consideră că alimentele modificate genetic ar trebui interzise”; „Acest parlament consideră că voluntariatul ar trebui să devină o condiţie de absolvire a liceului”.
În uma desfăşurării meciurilor şi evaluării calităţii şi pertinenţei argumentării de către o comisie judeţeană condusă de prof. Landiana Mihnevici, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, rezultatele au fost următoarele:
1.Secţiunea „Începători”: Locul I – Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi-prof. coordonator Carmen Hodea; Locul II – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui-prof. coordonator Mihaela Dumitriţa Bahman; Locul III – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad-prof. coordonator Loredana Stegaru; Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui-prof. coordonator Mirela Anca Suhan.
2.Secţiunea „Avansaţi”: Locul I – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – prof. coordonator Cătălina Carmen Alexa; Locul II – Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui-prof. coordonator Mihaela Irina; Locul III – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad-prof. coordonator Roxana Giuşcă.
Conform regulamentului competiţiei, la etapa naţională, care va avea loc în perioada 09-14 iulie 2018 la Piatra Neamţ, s-au calificat echipajele situate pe locul I, atât la secţiunea „Începători”, cât şi la secţiunea „Avansaţi”, respectiv Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi – Începători; Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Avansaţi.
Au mai fost acordate premii pentru cei mai buni vorbitori, după cum urmează:
1.Secţiunea „Începători”:
-Locul I – Vieriu Claudia Andreea-Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi
-Locul II – Darie Sanda Maria-Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi
-Locul III – Munteanu Eliza Maria-Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi
– Albescu Ruxandra-Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui
2.Secţiunea „Avansaţi”:
-Locul I – Dediu Remus Valentin-Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui
-Locul II – Bogos Alexandra Ema-Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui
-Locul III – Şuşu Eduard Petru- Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui
Nechita Andra Raluca- Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button