ActualitateLocal

O vasluiancă, aflată în moarte cerebrală, a salvat alte vieți aflate în suferință, donându-și o parte din organe

Opt persoane aflate în suferinţă au fost salvate în urma a două intervenţii de prelevare de organe şi ţesuturi efectuate, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul “Prof.dr Nicolae Oblu” din Iaşi.

Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr. Raluca Neagu Movilă, a declarat presei, că mulţumeşte familiilor care au recurs la acest gest altruist, cât şi echipelor medicale implicate în activitatea de prelevare şi de transplant.

Aceasta a precizat că unul dinte donatori este o femeie aflată în moarte cerebrală, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Vaslui, în timpul intervenţiei fiind prelevaţi rinichii, ficatul şi corneea.

Intervenţiile de prelevare de ţesut hepatic au fost efectuate de medicii de la Spitalul “Sfântul Spiridon”. În urma transplanturilor hepatice, un pacient de la spitalul respectiv şi un altul de la Institutul Fundeni din Bucureşti au primit o nouă şansă la viaţă.

Prelevarea şi transplantarea rinichilor a fost efectuată de echipele de medici de la Spitalul “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi. Cele patru transplanturi renale au fost efectuate în mai puţin de 48 de ore.

Intervenţiile de prelevare şi transplant de cornee au fost efectuate de o echipă de la Spitalul “Sfântul Spiridon”.

De la începutul anului şi până în prezent, la Iaşi au fost efectuate trei prelevări de la persoane aflate în moarte cerebrală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button