ActualitateLocal

O nouă ediție a Târgului de Primăvară la Vaslui

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) va organiza în perioada 25 – 27 februarie o nouă ediţie Târgului de Primăvară, la care vor participa 24 de meşteri populari din Vaslui.

Potrivit directorului CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu, manifestarea din acest an va cuprinde ateliere şi o expoziţie cu vânzare în Piaţa Centrului Civic, organizatorii renunţând la spectacolele cu care publicul era obişnuit de la ediţiile anterioare, din cauza situaţiei sanitare.

”Dacă de obicei invitam lumea şi la spectacole, de această dată ne vom mulţumi doar cu aceste standuri la care vor fi comercializate mărţişoare sau alte simboluri ale începutului de primăvară. Vom avea 24 de meşteri populari, participă şi reprezentanţi a două structuri din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aşadar copiii vor putea beneficia, în urma vânzării mărţişoarelor, de ceva de venituri care vor servi pentru materialele în terapia pe care ei o au de făcut. E un trend în creştere. Noi nu am vrea cumva să ne identificăm cu ce se întâmplă în pieţele din oraş sau de oriunde în altă parte, vrem să avem produse specifice, cu trimitere către tradiţie. În general, lucrurile acestea se realizează în timp. Facem o triere, astfel încât să avem meşterii pe care îi dorim, chiar dacă este un parcurs destul de dificil. În general, meşterii vor să vândă cu orice preţ şi pentru asta poate uneori propun produse îndoielnice în ceea ce priveşte calitatea, dar uşor, uşor, înţeleg că oamenii trebuie să se apropie de tradiţie şi noi suntem instituţia îndreptăţită să impună nişte rigori din acest punct de vedere”, a precizat Lucian Onciu.

În funcţie de condiţiile meteorologice şi de solicitările venite din partea meşterilor populari, organizatorii iau în calcul prelungirea evenimentului până pe data de 1 martie.

Prima ediţie a Târgului de Primăvară a avut loc în anul 2006.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button