ActualitateLocal

Mașină furată din Belgia, descoperită la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Volkswagen Transporter care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Belgia.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 51 de ani, care conducea  un  autovehicul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Olanda.

”Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu o săptămână, a achiziționat  autovehiculul în cauză din Olanda și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 38.950 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button