Numărul cazurilor noi de cororonavirus din judeţ a crescut de peste trei ori de la începutul săptămânii

Numărul cazurilor noi de coronavirus din judeţul Vaslui a crescut de peste trei ori de la începutul acestei săptămâni, au informat, joi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit raportărilor, luni au fost înregistrate la nivelul judeţului 21 de cazuri noi de SARS-CoV-2, iar numărul infectărilor a crescut constant, ajungând în cursul zilei de joi la 74.

”În contextul creşterii numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, atragem atenţia asupra importanţei şi necesităţii respectării normelor sanitare şi reamintim că aplicarea acestor măsuri contribuie la protejarea sănătăţii noastre şi a celor din jurul nostru şi, totodată, facem apel la responsabilitatea tuturor locuitorilor judeţului pentru ca, împreună cu autorităţile, să limităm răspândirea infecţiei cu SARS-CoV-2 şi să prevenim apariţia de noi cazuri”, au precizat reprezentanţii DSP Vaslui.

Autorităţile sanitare au transmis că, ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, trebuie respectate măsurile privind purtarea corespunzătoare a măştilor, păstrarea distanţei semnificative şi igienizarea frecventă a mâinilor.

Reprezentanţii DSP au afirmat, de asemenea, că este necesară respectarea cu stricteţe a măsurii de izolare sau carantinare la domiciliu atunci când ancheta epidemiologică impune acest lucru.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tânăr din Bârlad reținut pentru trafic de droguri

La data de 27 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună …

Autoritățile se pregătesc de perioada caniculară

Având în vedere atenționările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Națională de Meteorologie, privind …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *