ActualitateLocal

Noul an întâmpinat cu artificii la Ștefan cel Mare

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, s-a alăturat zecilor de urători în fața sediului primăriei comunei Ștefan cel Mare, în ultima seara din anul 2022.

Alaiuri din Ștefan cel Mare, Cănțălărești, Bârzești și Brăhășoaia au venit să ure conducerea primăriei, fiind întâmpinate de președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, primarul comunei, Mihai Moraru, și viceprimarul Despina Ciobanu.

Dumitru Buzatu le-a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea alaiurilor de urători, precizând că și în 2023 vor continua proiectele de modernizare și dezvoltare a comunei.

„Vă felicit pentru faptul că duceți pe mai departe tradițiile și obiceiurile de iarnă, unice la nivel național. Consiliul Județean Vaslui a sprijinit toate proiectele care au contribuit la dezvoltarea comunei Ștefan cel Mare. Și în 2023 vom sprijini comuna, ca de altfel toate comunitățile din județul Vaslui. Vă doresc un nou an cu multe realizări și La Mulți Ani”, a transmis Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Finalul ultimei seri din 2022 i-a încântat la culme pe zecile de locuitori adunați în centrul comunei, pentru că primăria le-a pregătit un spectaculos foc de artificii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button