Noi înfrăţiri între comune vasluiene şi basarabene

infratire
Chiar dacă alegerile prezidenţiale din Republica Moldova au fost câştigate de socialistul Igor Dodon, un filorus si nostalgic al Uniunii Sovietice, idealul de aderare la Uniunea Europeană al Republicii Moldova nu este o cauză pierdută în spaţiul pruto – nistrean. Cel puţin la nivelul administraţiei locale. Astfel, în data de 21 noiembrie, o delegaţie consistentă, reprezentând comuna Ivăneşti din judeţul Vaslui, a fost prezentă în raionul Anenii Noi, la invitaţia primarului comunei Bulboaca, Victor Jerevschi, pentru a participa la sărbătoarea prilejuită de hramul localităţii moldovene (Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil), şi a încheia un acord de înfrăţire între cele două unităţi administrativ-teritoriale. Delegaţia vasluiană a fost condusă de primarul Vasile Novac, care în cuvântul său de bun găsit, adresat locuitorilor comunei moldovene, a subliniat nevoia şi importanţa acordurilor de colaborare între comune de pe cele două maluri ale Prutului, care permit accesarea în comun de proiecte transfrontaliere ce vor face posibilă dezvoltarea reciprocă a comunelor implicate cât şi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană într-un viitor cât mai apropiat. Cele două părţi au convenit să colaboreze la nivel social, educativ, medical şi cultural artistic.
După ce au vizitat obiectivele de interes administrativ de pe cuprinsul comunei, invitaţii vasluieni au asistat la un frumos spectacol artistic prezentat de către elevii Liceului ”Anton Guzun” din localitatea Bulboaca.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Problemele persoanelor seropozitive, discutate în cadrul dezbaterii „Nu-ţi feri privirea!”, organizată de Asociaţia „Iris”

Problemele persoanelor seropozitive din judeţul Vaslui au fost discutate, joi, în cadrul unei dezbateri organizate …

Un moldovean a fost prins la Albița cu 80.000 de euro și 70 de pachete cu țigări

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *