ActualitateLocal

Panică la un bloc din Vaslui: o scară întreagă evacuată, din cauza unui incendiu, iar 4 persoane au ajuns la spital

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, pe strada Cazărmii.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era în plină dezvoltare, din fericire, proprietarii apartamentului reușind să se autoevacueze.

La etajele trei și patru, casa scării era inundată cu fum gros și gaze fierbinți. Până la sosirea echipajelor de intervenție, zece persoane s-au autoevacuat.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru evacuarea celorlalți locatari aflați în pericol, precum și pentru protecția apartamentelor învecinate.

Pompierii au evacuat 17 persoane. Patru dintre cele 27 de persoane autoevacuate respectiv evacuate, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu atacuri de panică și ușoară intoxicație cu fum.

Au ars bunuri electrocasnice și electronice, piese de mobilier și diverse textile. A fost degradată tencuiala pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, în apartamentul cuprins de flăcări, pe palier și într-un apartament de la etajul superior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un router.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button