Noi amenzi pentru vasluienii care nu respectă măsurile de protecție împotriva infecției cu Covid-19

Peste 200 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 10 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 120 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 60 de mijloace de transport persoane (dintre care 39 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 420 de persoane.

Echipele de control au depistat 37 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 2.500 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 7 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, pentru acestea fiind aplicate avertismente.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Instituții ale statului, amendate pentru modul defectuos de asigurare a securității propriilor unități

În perioada ianuarie – februarie 2021, polițiștii Compartimentului „Sisteme de Securitate” din cadrul Serviciului de …

Patroni amendați și cu marfa confiscată

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *