Noi amenzi aplicate pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid!

Peste 190 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și al Poliției Locale, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 9 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special centrele comerciale și zonele adiacente, zonele aglomerate, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 10 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 55 de mijloace de transport persoane (dintre care 18 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 450 de persoane.

Echipele de control au depistat 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 3.750 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 15 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, pentru acestea fiind aplicate sancțiuni în cuantum de 5.000 lei.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Un tânăr și doi minori, cercetați după ce au furat mai multe bunuri dintr-o magazie

Polițiștii vasluieni au reținut un bărbat din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii …

Mașină ieșită în decor la Badeana

Update/ Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *