ActualitateEducatieLocal

Consiliul Județean Vaslui continuă achiziția de microbuze electrice pentru elevi

Consiliul Județean Vaslui, în calitate de beneficiar, va implementa  proiectul „Asigurarea accesului la educație a elevilor din Județul Vaslui prin achiziția de microbuze școlare mai puțin poluante și stații de reîncărcare, în cadrul Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu .

Proiectul presupune achiziția unui număr de 10 microbuze electrice / hibride / alimentate GNC și a 10 stații de reîncărcare pentru 10 UAT-uri din județul Vaslui.

Suma finanțată de Administrația Fondului pentru Mediu este de 14.946.908,13 lei.

„Prin derularea acestui proiect, Consiliul Județean Vaslui va putea asigura un transport sigur și modern al elevilor, precum și participarea acestora la un proces educațional susținut și de de calitate. Totodată, implementarea acestui obiectiv de investiții este un pas important în efortul depus de Consiliul județean Vaslui în achiziția de microbuze electrice pentru elevi. Derularea acestui proiect poate fi considerată o completare a primei tranșe de 24 de microbuze electrice care fac obiectul proiectului finanțat prin PNRR și implementat de Consiliul județean Vaslui la momentul actual, unde 24 de UAT-uri cor primi microbuze electrice pentru elevi”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Proiectul „Asigurarea accesului la educație a elevilor din Județul Vaslui prin achiziția de microbuze școlare mai puțin poluante și stații de reîncărcare” vine în orizontul de nevoi ale sistemului de educație din prisma asigurării unui transport sigur al elevilor înspre și dinspre şcoală.

În dinamica reorganizării reţelei educaționale de la un an școlar la altul, se constată o creștere a necesarului de microbuze şcolare pentru UAT-urile din județul Vaslui, fapt care poate conduce la diminuarea numărului de clase care învață în regim simultan şi, implicit, la creşterea calității actului de învățare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button