Niciun loc disponibil pentru pacienţii cu COVID-19 în secţiile ATI ale spitalelor din judeţ

Secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) ale spitalelor din judeţ nu mai au locuri pentru pacienţii COVID-19 de la începutul acestei săptămâni, iar o serie de pacienţi care s-au prezentat în stare gravă în unităţile de primiri urgenţe au fost direcţionaţi către spitale din Brăila, Galaţi sau Tulcea.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Ana Rinder, a precizat că în Secţia Boli Infecţioase sunt deja 40 de pacienţi cu tratament pentru COVID-19, dintre care doi copii, în condiţiile unei capacităţi maxime de 47 de locuri, în timp ce în Secţia ATI sunt ocupate toate cele şase locuri pentru adulţi.

Avem o creştere a numărului de pacienţi cu simptomatologie COVID-19. Am trimis până acum pacienţi în alte judeţe, unde am găsit locuri disponibile. Momentan direcţionăm o parte dintre bolnavi la Spitalul municipal de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad, dar de câteva zile nu mai sunt disponibile locuri în ATI nici acolo. Din păcate, în ultima zi am înregistrat şi un deces”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Vaslui.

Judeţul Vaslui se confruntă cu o creştere a numărului de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Potrivit datelor raportate de autorităţile sanitare, cinci localităţi din totalul de 86 au incidenţa mai mare de 3 la mia de locuitori.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Autocamion furat din Spania, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de …

Vasluienii au venit în număr mare la ”Noaptea muzeelor”

Noaptea muzeelor a început cu aglomeratie la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *