Tuesday , 1 December 2020, 20:43

Moldovean prins la vamă cu arome de narghilea ascunse în nisip

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa împreună cu lucrători vamali au descoperit 50 de kilograme de aromă pentru narghilea, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, ascunse într-o ladă cu nisip.

În data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autocamion marca Renault, înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul român B.C., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.

”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în scopul sustragerii de la controlul vamal, într-o ladă cu nisip, cantitatea de 50 de pachete cu aromă de narghilea, cântărind un kilogram fiecare”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii produselor accizabile descoperite, în valoare totală de 7.500 de lei, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Bătrână găsită carbonizată la Zăpodeni

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță …

Comercianți din județ prinși fără case de marcat!

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui  au desfășurat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *