Sunday , 29 November 2020, 22:19

Moldovean care are de excutat 12 ani de pușcărie, prins la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetăţean din R. Moldova, căutat de autorităţile române, care avea de executat o pedeapsă  privativă de libertate.

În data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, ca pasager într-un autocar, ce efectua cursa regulată pe ruta București-Chișinău, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din România, la data de 25.09.2020, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Tânărul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Creştere a cazurilor de infectare cu Covid: două localităţi cu incidenţa de peste 3 la mie!

Rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 2,3 la mia de locuitori la …

Jandarmii vasluieni au donat sânge pentru salvarea unei fetițe de 9 ani, diagnosticată cu cancer

Jandarmii vasluieni s-au mobilizat, iar vineri la prima oră au donat sânge pentru cei aflați …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *