Sport

Mirela Lavric a recunoscut că a folosit meldonium

lavric
Federaţia Română de Atletism (FRA) anunţă, printr-un comunicat semnat de preşedintele forului, Sandu Ion, că atleta Mirela Lavric, depistată pozitiv la meldonium, a recunoscut că a folosit substanţa, în decembrie 2015, “la recomandarea medicului personal”, adăugând că sportiva va fi suspendată temporar.
”Mirela Lavric, componentă a ştafetei de 4×400 metri, care a cucerit medalia de bronz la CM de la Portland, a fost depistată pozitiv cu substanţa Meldonium. Mirela Lavric a fost testată imediat după ce a încheiat cursa de la Portland, în 20 martie, de către laboratorul acreditat al WADA, din Salt Lake City. Mirela Lavric a recunoscut că a folosit Meldonium, la recomandarea medicului personal, în decembrie 2015”, se arată în comunicatul de marţi al FRA, semnat de preşedintele forului, Sandu Ion.
În documentul citat se mai menţionează că ”până la soluţionarea definitivă a cazului, sportiva Mirela Lavric, precum şi antrenoarea sa, vor fi suspendate temporar”.
”Sportivii (foarte mulţi) care au efectuat controale antidoping şi au fost depistaţi cu Meldonium sunt suspendaţi temporar, până când se va determina de către specialişti cât rămâne această substanţă în organism de la ultima administrate. Meldonium este o substanţă interzisă de WADA (forul mondial antidoping – n.r.) de la începutul anului 2016”, se mai arată în comunicatul FRA.
Atleta Mirela Lavric, care a câştigat în luna martie medalia de bronz cu ştafeta României de 4×400 m la Campionatele Mondiale de atletism indoor, a fost depistată pozitiv cu meldonium în urma unui control efectuat la competiţia de la Portland.
Atleta în vârstă de 25 de ani este prima sportivă din România depistată pozitiv cu meldonium, substanţă cu care a fost găsită dopată jucătoarea de tenis Maria Şarapova.
Mirela Lavric a câştigat de-a lungul carierei numeroase medalii la juniori şi tineret, între care şi aurul la CM de juniori din 2008 şi din 2010, la CE de juniori din 2007 şi din 2009 şi la CE under 23 din 2013, toate în proba de 800 de metri.
La 20 martie, Mirela Lavric împreună cu Adelina Pastor, Andrea Miklos şi Bianca Răzor au câştigat medalia de bronz la ştafetă 4×400 m, la Campionatele Mondiale de atletism în sală de la Portland.
Agenţia Mondială Antidoping a adăugat de la 1 ianuarie substanţa activă din medicamentul mildronat, meldonium, pe lista celor intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button