ActualitateLocal

Minori cercetați pentru infracțiuni de furt


Șapte minori din orașul Murgeni sunt cercetați de polițiști pentru mai multe infracțiuni de furt comise pe raza localității. Unul dintre aceștia a fost reținut 24 de ore.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Murgeni efectuează cercetări față de 5 minori cu vârste între 12 și 16 ani, domiciliați în orașul Murgeni, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt și tentativă de furt.
În noaptea de 10/11 octombrie a.c., cei cinci minori au săvârșit trei infracțiuni de tentativă de furt în scop de folosință și o infracțiune de furt în scop de folosință ( au sustras o mașină parcată pe raza orașului Murgeni și au încercat să mai sustragă alte trei mașini, parcate pe raza aceleiași localități).
Tot în această lună, doi dintre minori, în vârstă de 15 respectiv 16 ani, au sustras bunuri alimentare și țigări ( în valoare de 950 de lei), din două magazine de pe raza orașului Murgeni. Prejudiciul a fost recuperat și restituit părților prejudiciate. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acești minori, în luna mai a.c. au mai sustras bunuri dintr-un magazin de pe raza orașului Murgeni, iar în luna iunie au încercat să mai sustragă bunuri din alte trei magazine din localitate.
Minorul în vârstă de 16 ani a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat, trei infracțiuni de tentativă la furt calificat, trei infracțiuni de tentativă de furt în scop de folosință și o infracțiune de furt în scop de folosință. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.
Ceilalți minori sunt cercetați în stare de libertate.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murgeni au în lucru un dosar penal în care alți doi minori din orașul Murgeni, în vârstă de 13, respectiv15 ani, sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de furt în scop de folosință și conducere unui autovehicul fără permis de conducere.
În fapt, în seara de 16 octombrie a.c., cei doi minori au sustras un autoturism parcat pe raza orașului Murgeni. Aceștia au profitat de faptul că proprietarul mașinii a lăsat mașina neasigurată, cu cheile în contact și a intrat într-un magazin din localitate. După ce au sustras mașina, minorii au condus-o, pe rând, pe drumurile publice.
Pe numele minorilor a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button