ActualitateLocal

Ministrul Sănătății a vizitat un centru de vaccinare din comuna Rebricea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a fost prezentă, sâmbătă, la un centru de vaccinare din comuna Rebricea, judeţul Vaslui, unde a administrat mai multe doze de vaccin anti-COVID unor localnici, subliniind necesitatea implicării autorităţilor publice locale în campania naţională de imunizare.

‘Efortul tuturor este cel care va duce la revenirea la o viaţă normală. Aici este un bun exemplu că se poate, că, indiferent de culoarea politică pe care o avem, în această situaţie de criză, implicarea autorităţilor locale reuşeşte. Exemplul de astăzi ne arată că, dacă există colaborare, lucrurile pot să meargă înainte. (…) Reprezintă o problemă oriunde avem un procent redus al persoanelor care vor să se imunizeze. Acesta este şi motivul pentru care facem apel la autorităţile locale, la reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi la medicii de familie, care sunt cei care pot să continue toate aceste acţiuni ce duc la creşterea dorinţei dar şi a succesului campaniei de vaccinare‘, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Primarul comunei Rebricea, Valerică Radu (PSD), a transmis că este necesară implicarea autorităţilor locale, dar că la fel de important este şi sprijinul primit de acestea prin politicile stabilite la nivel central.

‘Fac un apel şi spre bunul mers al campaniei de vaccinare, ca atât autorităţile publice locale cât şi cele centrale să se concentreze şi să vorbească aceeaşi limbă în demersul comun care este sănătatea populaţiei’, a spus Radu.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada, a precizat că la nivelul judeţului procentul persoanelor din mediul rural care s-au imunizat anti-COVID se menţine în continuare la un nivel scăzut. Aceasta a subliniat că există o reticenţă a populaţiei de la sate cu privire la vaccinare, dar că autorităţile caută soluţii la această problemă.

Ministrul Sănătăţii efectuează, sâmbătă, o vizită în judeţul Vaslui. Ioana Mihăilă va fi prezentă la Muzeul Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui, unde se desfăşoară a doua ediţie a ‘Maratonului de vaccinare’ şi va avea întâlniri cu medicii de familie din judeţ şi cu reprezentanţii Prefecturii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button