ActualitateLocal

Mare de copii la Târgul de jucării


Mii de copii au fost prezenţi în parcul Copou, pentru a participat la cea de-a treia ediție a Târgului de jucării, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale (CJPCCT), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria municipiului Vaslui.
Numeroasele jucării pe care copiii le-au adus, au făcut obiectul unei “târguieli”, schimb sau vânzare, în vederea inițierii acestora în spiritul antreprenorial, însă multe dintre ele au fost donate pentru copiii din mediul rural. Atmosfera evenimentului a fost întreținută de actorii teatrului de păpuși al trupei Funny Art din Iași, care i-a introdus pe cei mici în lumea poveștilor, împreună cu desenele pe asfalt. Zâna Cântecel (Manuela Pelenouă) a interpretat melodii pentru copii, antrenându-i pe micuţi în ritmurile dansului. Ventrilocul Crina Zvoboda şi bunicuţa Julieta au interacţionat, în egală măsură, şi cu cei mari şi cu cei mici, făcându-i pe toţi să râdă şi să aplaude. iar animatorii evenimentului au antrenat copiii în diverse jocuri interactive.
“Ne bucurăm că şi în acest an manifestarea noastră a avut impact şi am văzut atât copiii cât şi părinţii bucurându-se de eveniment. Le mulţumim tuturor participanţilor şi, în mod deosebit, celor care au răspuns apelului nostru de a dona jucării pentru copiii din mediul rural. Acestea vor fi distribuite la sfârşitul săptămânii viitoare, în comunele Zăpodeni, Vultureşti, Lipovăţ şi Costeşti, comune în care ne vom deplasa împreună cu fotografii incluşi în proiectul “Satul vasluian – tradiţie şi actualitate”. Mulţumesc colegilor mei pentru totala implicare, precum şi celorlate instituţii coorganizatoare”, a spus Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button