ActualitateLocal

Mai multe microbuze de transport școlar scoase din circulație de polițiști

În perioada 2-4 iunie 2021, polițiștii Serviciului Rutier, sprijiniți de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în vederea creșterii siguranței transportului școlar și prevenirii producerii accidentelor rutiere.

Acțiunile au urmărit verificarea modului de punere în aplicare a prevederilor legale din domeniul transportului școlar, în context COVID-19, fiind verificate atât microbuze destinate exclusiv transportului școlar cât și autovehicule destinate transportului public.

Astfel, au fost organizate 3 întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor de învățâmânt și au fost instruiți peste 140 de elevi și 2 cadre didactice.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 57.000 de lei, iar dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

De asemenea, au fost reținute 7 certificate de înmatriculare și 7 seturi de numere de înmatriculare, fiind dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare al vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, conform H.G.  nr. 69 din 1 februarie 2012.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button