Wednesday , 25 November 2020, 10:47

Lupta cu Covid-19 a lăsat Primăria Vaslui fără 1 milion de lei din buget

Primăria Vaslui a cheltuit aproape un milion de lei în lupta cu noul coronavirus.

Aproape jumătate din sumă, 460.000 de lei, au fost cheltuiți pentru igienizarea străzilor, lifturilor, acțiunea care a fost realizată de SC Goscom.

Alți 200.000 de lei au fost alocați pentru cheltuieli cu materiale de igienizare, alimente pentru persoanele aflate în izolare, pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani/

De asemenea, 200.000 de lei au fost alocați instituțiilor de învățământ, în timp ce Poliția Locală și Direcția de Târguri și Oboare au primit aceeași sumă.

În afara celor două persoane care au decedat din municipiul Vaslui, la nivel local nu a fost înregistrată o transmitere comunitară a virusului sau alte focare de infecție, semn că măsurile luate de Primăria Vaslui au fost eficiente.

”Acest lucru s-a datorat cetățenilor care au respectat cerințele autorităților. Speranța este de relaxare, și sper că în 12 zile activitatea să se desfășoare normal. Sunt primării în țară care au fost închise din cauza focarelor. Din acest moment, trebuie să reluăm tot ce înseamnă mișcare în acest oraș, bineînțeles, cu măsurile de protecție impuse”, a precizat primarul Vasile Pavăl.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Vasluian cu dosar penal pentru tăinuire! Deținea o mașină, dată în alertă pentru furt de către autoritățile italiene!

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, au depistat şi …

Negreșteancă salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a intervenit pentru salvarea unei persoane de sex …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *