ActualitateLocal

Luna padurii, marcata de APM Vaslui


Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui sărbătorește ‘Luna Pădurii’, în fiecare an, în perioada 15 martie-15 aprilie, eveniment silvic și ecologic sărbătorit cu scopul sensibilizării publicului cu privire la importanța pădurilor și a rolului esențial pe care îl au în menținerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare își are începuturile în anul 1872, când în Statele Unite ale Americii a început o campanie de sădire a arborilor, ca urmare a despăduririlor tot mai accentuate. În România ‘Luna Pădurii’ a fost marcată pentru prima dată în anul 1902, de Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucției Publice, manifestare care la acea vreme, purta denumirea de ‘Sărbătoarea sădirii arborelui’.
Pădurea are o importanță majoră în producția de lemn și alte produse forestiere, formarea și modelarea scoarței terestre, diminuarea fenomenelor climatice extreme și reglarea regimului hidrologic al zonei.
Biodiversitatea forestieră din județul Vaslui este reprezentată prin păduri ponto-sarmatice cu stejar pufos și păduri de silvostepă eurosiberiană, în care întâlnim specii precum: stejar (Quercus sp.), fag (Fagus sylvatica), arțari (Acer tataricum, Acer campestre), mojdrean (Fraxinus ornus), etc. Fauna sălbatică este caracterizată prin numeroase specii de căprior (Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa), iepure (Lepus europaens), vulpe (Vulpes vulpes), viezure (Meles meles), jder de copac (Martes martes), dihor (Putoris putoris), nevăstuică (Mustela nivalis), etc.
Pentru marcarea acestui eveniment, Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui în parteneriat cu Direcția Silvică Vaslui, va organiza o nouă campanie de plantare de puieți cu participarea a 20 voluntari din cadrul APM Vaslui în data de 24.03.2017, în șantierul de împăduriri ‘Chițoc-Ograda Bisericii’, Ocolul Silvic Brodoc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button