ActualitateLocal

LMK, centru de excelență în IT


Liceul ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui a depus dosarul la Ministerul Educației în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației”, care se va materializa prin înființarea a 60 de centre de excelență în toată țara. În momentul de față, proiectul se află în faza selecției dosarelor.
Ministerul Educației Naționale a aprobat o listă cu liceele, care pot deveni astfel de Centre în cadrul proiectului ”Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației”.
Printre cele 47 de licee se regăsește și LMK Vaslui.
Proiectul are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII, profil matematică – informatică, prin înființarea și operaționalizarea a 60 de astfel de Centre de Excelență.
Pentru a fi eligibilă, o unitate școlară interesată trebuia să transmită Inspectoratului Școlar Județean o scrisoare de intenție prin care își asumă un program deschis, pe o durată de cel puțin doi ani, de la data punerii în funcțiune a centrului.
În cadrul proiectului pe care Ministerul Educației Naționale îl derulează cu sprijinul Guvernului Japoniei, fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 calculatoare performante și o tablă interactivă. Procesul de selecție va avea două etape. Prima va fi realizată de fiecare inspectorat școlar județean pe baza a șapte reguli și se va încheia cu desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui județ. A doua etapă presupune o evaluare efectuată de o comisie națională, stabilită de Ministerul Educației Naționale, în urma căreia vor fi selectate încă 13 centre la nivel național, din regiunile mai puțin dezvoltate, care obțin cele mai bune punctaje și respectă principiul conform căruia, în fiecare județ, nu pot fi mai mult de două centre.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button