ActualitateLocal

La volan cu permisul suspendat și în stare de ebrietate

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Vasile Alecsandri, din Negrești, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Valea Mare, orașul Negrești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă  prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal. În plus, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei pentru conducere sub influența alcoolului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button