ActualitateLocal

Jumătate din șoferii legitimați de polițiști au fost amendați pentru nereguli

În data de 22 februarie a.c., în intervalul orar 06:00 – 22:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, cât și pentru combaterea nerespectării normelor legale de către pietoni și de către conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care au acest drept.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat peste 45 de vehicule și legitimat peste 55 persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei. Dintre acestea, 19 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice)  și 3 pentru încălcări ale Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: neacordarea de prioritate pietonilor (3) și depășirea limitei legale de viteză (1), iar certificatul de înmatriculare a fost retras pentru constatarea de defecțiuni tehnice.

Pe timpul derulării acțiunii a fost constatată și săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button