Județul Valsui, gazda unei dezbateri regionale pe tema provocărilor generate de perioada adolescenței

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, alături de Federația Internațională a Comunităților Educative din România (FICE) România, rămasă fidelă, în cei 30 de ani de activitate, scopului nobil pentru care a fost înființată, și anume protecția și promovarea drepturilor copilului, cu accent pe copilul aflat temporar în sistemul de protecție, a organizat astăzi, 24 septembrie 2019, la Bârlad, o  dezbatere regională cu tema ”Opinia copiilor și tinerilor din sistemul de protecție a copilui contează”, organizată în cadrul proiectului național al FICE România ”Adolescența încotro?”.

La eveniment au participat copiii din sistemul de protecție specială și specialiști din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui și Vrancea, alături de reprezentanți ai Primăriei municipiului Bârlad, Consiliului Local Bârlad, Direcției de Asistență Socială Bârlad și ai organizațiilor neguvernamentale.

Proiectul anterior menționat și dezbaterea oragnizată în județul nostru vizează conștientizarea și mobilizarea societății civile în cunoașterea, abordarea, rezolvarea și reducerea problemelor pe care le întâmpină adolescenții în România. Printre temele de discuție au fost abordate: nevoile adolescenților; reușitele școlare ale adolescenților din sistemul de protecție a copilului (în sistemul rezidențial, în plasament familial, la asistenți maternali profesioniști); abandonul școlar la adolescență- cauze și consecințe; provocări și oportunități avute de adolescenții/tinerii din sistemul de protecție a copilului;provocările adolescenței în sistemul de protecție a copilului (în sistemul rezidențial, în plasament familial, la asistenți maternali profesioniști); exemple de reușită, de integrare în mediul universitar, de inserție profesională.

”Evenimentul a creat oportunitatea generãrii unui cadru de discutii si dezbateri pe tematica întâlnirii, în scopul îmbunãtãtirii eficientei si eficacitãtii activitãtii de sprijin și suport specializat pentru tinerii din cele șase județe participante. Ne-am bucurat să observăm faptul că adolescenții au manifestat deschidere față de toate aspectele discutate, au împărtășit gânduri și experiențe personale, concluzia comună fiind aceea că adolescenții sunt oglinda societății în care trăim, iar răspunzători de imaginea de ansamblu asupra tinerilor din ziua de astăzi  suntem noi adulții, părinți, specialiști sau educatori”  a spus Ionel Armeanu Stefãnicã, directorul general al DGASPC Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Autocamion furat din Spania, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de …

Vasluienii au venit în număr mare la ”Noaptea muzeelor”

Noaptea muzeelor a început cu aglomeratie la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *