ActualitateLocal

Investiţii ambiţioase la Viişoara: Interes pentru infrastructură

DSC_1454
Pe lista investiţiilor din anul 2016 în comuna Viişoara, un loc aparte îl ocupă proiectul de modernizare a drumurilor din toate satele componente. În acest sens, pentru acest an se are în vedere accesarea de fonduri prin FEADR, care să permită finanţarea proiectelor de infrastructură. Primarul Liviu Pîrciu intenţionează ca drumul comunal ce traversează satul reşedinţă să fie modernizat în totalitate. Este vorba despre un kilometru de drum. Tot din proiectele de viitor, edilul comunei Viişoara speră să pună în funcţiune un târg comunal.
“La nivelul investiţiilor, cele mai importante sunt proiectele de modernizare a drumurilor ce leagă Viişoara de Gara Roşieşti, în lungime de aproximativ 5 kilometri, şi Viişoara de Halta Dodeşti, în lungime de 6,3 km. De asemenea, am reuşit să alimentăm cu apă satele Viişoara, Viltoteşti şi Halta Dodeşti. De la bugetul local, am finanţat construcţia unui nou sediu de primărie, a unui pod în punctul Angheluţă şi am înfiinţat un parc lângă primărie”, a spus primarul Liviu Pîrciu.
În derulare se află alte două investiţii ce se vor finaliza în acest an. Este vorba despre modernizarea de străzi în satul Viişoara, în lungime de 4 km, şi reabilitarea şcolii din Viişoara.
“O bună parte a drumurilor este reabilitată, și mi se pare normal acest lucru. Am încercat să explic cetățenilor că ponderea drumurilor neasfaltate, în timp, este din ce în ce mai mică, iar aceștia cunosc acest aspect. Cu siguranță că pe noul Plan Național pentru Dezvoltarea Rurală (PNDR) vom depune noi proiecte, pe care vă asigur, din experiența acumulată până acum în domeniul accesării de fonduri, le vom și câștiga, iar comuna Viişoara se va putea mândri că va fi una dintre puținele localități rurale din țară ce va avea aproape toate drumurile asfaltate. Rămân perserverent, alături de colegii mei, în ceea ce privește accesarea de finanțări europene sau guvernamentale și mă voi bate pentru orice leu pe care îl pot aduce în localitatea noastră, pentru dezvoltarea ei, inclusiv la capitolul drumuri, și mă bucur că și concetățenii mei au înțeles acest lucr”, a mai declarat Liviu Pîrciu.
Comuna Viişoara se laudă cu un microbus scolar nou şi un modern punct pentru situaţii de urgenţă. În acest sens a fost achiziţionată o autospecială PSI, care sprijină pompierii voluntari la intervenţia rapidă în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button