ActualitateLocal

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI


Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate în ultimele zile pe drumurile publice ale județului Vaslui. Acestea sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În data de 21 august a.c., ora 13:05, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murgeni au fost sesizați de o persoană de 26 de ani din comuna Berezeni, județul Vaslui, despre faptul că fiul său, în vârstă de 7 ani, a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe Drumul Județean 244C.
Cu ocazia activităților desfășurate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că minorul în cauză se deplasa pe partea carosabilă cu o bicicletă ocazie cu care a fost acroșat de un bărbat în vârstă de 71 de ani din municipiul Constanţa, ce conducea un moped înregistrat în localitatea Berezeni, care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196, alineat 1 din Codul Penal și “părăsirea locului accidentului”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 338, alineat 1 din Codul Penal.

**
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Stefan cel Mare, în data de 21 august a.c., la orele

16.00, au identificat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 22 de ani, din Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, județul Vaslui.
Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 2 din Codul Penal.

***
În data de 21 august a.c., ora 16:20, un echipaj format din polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui și Secția Poliție Rurală 4 Huși, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Pogănești, comuna Stănilești, au oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în județul Vaslui, condusă pe drumul comunal DC32, de un bărbat de 43 de ani din aceeași localitate.
Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.

****
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui s-au deplasat în data de 21 august 2018 a.c., pe raza localității Chițoc, comuna Lipovăț, județul Vaslui pentru a efectua verificări în cazul unui eveniment rutier produs pe drumul județean

DJ207H, în care au fost implicate doua vehicule.
Cu ocazia activităților desfășurate s-a constat că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul unui vehicul de tip ATV, neînmatriculat, condus de un bărbat de 33 de ani din Chițoc, comuna Lipovăț, județul Vaslui,
care nu a respectat distanța de deplasare față de autoturismul care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, ocazie cu care l-a acroşat în partea dreaptă-spate. Autoturismul tamponat este înmatriculat în județul Vaslui și era condus de un bărbat de 26 de ani din Chițoc, comuna Lipovăț .
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducatorului vehicului de tip ATV și a unui bărbat de 30 de ani, din Chițoc, comuna Lipovăț, pasager în ATV.
Testarea bărbatului de 33 de ani cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1 din Codul Penal, “conducerea unui vehicul neînmatriculat” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 334, alineat 1 din Codul Penal precum și de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196, alineat 1, 2 și 3 din Codul Penal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button