ActualitateLocal

Sărbătoare de neuitat în comuna Oșești

Locuitorii și autoritățile din comuna Oșești mențin vie tradiția de a celebra an de an Ziua comunei cu distracție și activități sportive.

Nadia Duluman, Mioara Velicu și Ticy au fost capi de afiș la ediția din acest an a sărbătorii, reușind să încânte participanții și să-i îndemne la dans.

„Astăzi este o zi de sărbătoare, în care întreaga comunitate se reunește aici, în centrul localității, pentru a urmări un program artistic frumos, pentru a fi împreună, pentru a socializa și pentru a sărbători într-un spirit comunitar acest eveniment. Tuturor vă doresc multă sănătate, să dea Dumnezeu să vi se îndeplinească toate dorințele care pot fi în mod realist îndeplinite și să aveți un pic de noroc în particular pentru a se realiza visurile fiecăruia”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La Ziua comunei Oșești au urcat pe scenă și dansatorii de la Ansamblul „Pădurețul”, care s-au bucurat de aplauzele și aprecierile celor prezenți.

De altfel, Ansamblul „Pădurețul” de la Oșești va participa în luna august la Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” de la Vaslui.

Sărbătoarea a reprezentat și un moment de bilanț pentru primarul Ioan Todirașcu:

„Avem în derulare trei proiecte importante pentru comuna noastră. Este vorba despre construire grădiniță în satul Buda, grădiniță nouă la Oșești, modernizare și reabilitare școală gimnazială la Buda. Sper și îmi doresc din tot sufletul ca până la începutul anului școlar să fie gata și să le dăm în folosință. În acest an am semnat un contract de finanțare pentru reabilitare termică și energetică a Școlii „Mihai Eminescu” din Oșești, care va fi finanțată prin Administrația Fondului de Mediu. Este foarte important pentru comuna noastră să le creăm copiilor condiții optime pentru învățare”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button