Înaltul Comisar adjunct pentru operaţiuni al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, la Huși

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost prezent, astăzi, în Tabăra de Tranzit pentru Refugiați din Huși, județul Vaslui, alături de asistentul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Raed Arafat a precizat că asistentul UNHCR a vizitat mai multe astfel de centre din țară, ultima oprire fiind la Huși, acolo unde diseară vor ajunge alte cinci autocare cu refugiați.

”Asistentul Înaltului Comisar pentru UNHCR a fost la București, unde s-a întâlnit cu dl. prim-ministru, unde a avut mai multe discuții, după care a avut o deplasare în țară, unde a fost și la Isaccea și la Centrul de Coordonare Națională și la Siret. A văzut modul de organizare, inclusiv la Rădăuți, unde a vazut Centrul de la Inspectoratul de Imigrări. Asta este ultima oprire a dânsului în România, la Huși. Aici este punctul unde ajung cei care trec prin coridorul verde de la Palanca. I s-a explicat modul de lucru, faptul că acum este gol pentru că cei care au sosit ieri au fost procesați. Astăzi sunt așteptate, în jurul orei 20, cel puțin 5 autocare. O parte pleacă spre București, iar o parte pot rămâne – sunt cazați cu sprijinul Primăriei”, a spus Raed Arafat.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Tânăr din Bârlad reținut pentru trafic de droguri

La data de 27 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună …

Autoritățile se pregătesc de perioada caniculară

Având în vedere atenționările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Națională de Meteorologie, privind …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *