ActualitateLocal

Școala ”Mihail Sadoveanu” Vaslui, la ceas aniversar!


În perioada 5-7 noiembrie se derulează manifestările dedicate Zilelor Școlii ”Mihail Sadoveanu” Vaslui.
Evenimentul are o însemnătate aparte în acest an, ținând cont de faptul că s-au împlinit două decenii de când gimnaziul vasluian și-a deschis larg porțile pentru a-i întâmpina pe primii săi elevi și profesori.
În cei 20 de ani, unitatea școlară a devenit un reper pentru comunitatea vasluiană și un etalon pentru învățământul românesc.
”Cred că în astfel de momente aniversare, gândurile noastre ar trebui să fie direcționate către dascălii care au predat aici, cinstind memoria celor care au părăsit această lume. Nu trebuie uitate generațiile de elevi, care au învățat la această școală, unii devenind mari personalități. Prin astfel de oameni, Școala ”Mihail Sadoveanu” Vaslui devine nemuritoare, deschizând an de an ușa către viață, cultivând frumosul, prin emoție, muncă și tradiție. La mulți ani! Să fiți mândri că faceți parte din marea familie a Școlii ”Mihail Sadoveanu” Vaslui!”, a declarat Eduard-Andrei Popica, prefectul județului Vaslui.
Manifestarea, găzduită de sala Centrului de Afaceri, a debutat cu intonarea Imnului Național de către corul școlii, a continuat cu mesajele autorităților și ale reprezentanților părinților.
Un alt invitat special a fost prof.univ. Mihaela Paraschiv, de la Catedra de limbi clasice a Facultății de Litere a Universității ”Alex.I.Cuza” Iași.
A urmat un program artistic, oferit de copiii școlii.
În final, conducerea gimnaziului a ținut să-i felicite pe șefii de promoție, foști dascăli și salariați ai unității gimnazile, dar și pe profesorii care s-au aflat la conducere în cei 20 de ani de activitate.
”Aniversarea aceasta este un moment de emoţie, dar şi de mândrie pentru noi, mai cu seamă că, fiind cea mai nouă şcoală din oraş, nu avem o istorie prea bogată în spate, dar avem rezultate care ne fac mândri”, a conchis Anca Anușca-Popa, directorul Școlii ”Mihail Sadoveanu” Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button