Sport

HC Vaslui-Danubius Galaţi 41-29 (20-14)

DSC_2764
HC Vaslui nu a avut nicio emoţie în faţa ultimei clasate, Danubius Galaţi, oferind un adevărat spectacol. Oaspeţii au rezistat doar zece minute, perioadă în care au condus o dată, scor 3-2, însă după primul sfert vasluienii aveau deja cinci goluri avans, scor 11-6. Până la pauză, avansul gazdelor ajunge la şase goluri, scor 20-14.
În partea a doua, Sandu Iacob a trimis în teren jucătorii mai puţin folosiţi sau deloc din prima repriză, iar aceştia au mărit ecartul la zece goluri, scor 26-16. Vasluienii evoluează pentru patru minute în inferioritate numerică, după ce Tudor Stănescu primeşte dublă eliminare, iar gălăţenii reduc din diferenţă, scor 28-20.
În formulă completă, HC Vaslui apasă pe acceleraţie şi revine la 11 goluri avans, scor 33-22.
S-a terminat 41-29, victorie de moral pentru HC Vaslui, care trebuie să pregătească returul play-out-ului cât mai bine, pentru a prinde cel puţin barajul de menţinere în Liga Naţională.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button