Sport

HC Vaslui-CSU Suceava 24-26 (10-13) Vaslui de nerecunoscut!


HC Vaslui a debutat cu stângul în play-out, după cea mai slabă evoluție a sa din acest sezon. Vasluienii au comis toate erorile posibile, bătându-se singuri în fața unui adversar mult mai motivat.
HC Vaslui a avut o primă repriză modestă, evoluția handbaliștilor lui Bozo Rudic fiind în contradicție cu cea din ultima etapă a sezonului regulat, când și-au asigurat locul second înainte de startul play-out-ului.
Vasluienii au fost conduși toată repriza, fiind incapabili să revină pe tabelă, chiar și în momente de superioritate. Sucevenii au avut și patru goluri avans, iar vasluienii au reușit să se apropie doar la două goluri, scorul pauzei fiind de 10-13.
Din păcate, nici în partea a doua, gazdele nu au dat semne de revenire. Cu multe erori în ofensivă, vasluienii s-au trezit în fața unui handicap de șase goluri, după un sfert de oră, scor 15-21, perioadă în care au reușit să înscrie doar de cinci ori.
Finalul a aparținut arbitrilor Barbu-Manafu, care au complicat inutil jocul, spre nemulțumirea spectatorilor.
Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, care urcă pe primul loc, iar HC Vaslui ajunge pe ultima poziție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button