EducatieLocal

Fugăriţi de subiecte

titularizare2
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, 91 de absolvenţi de facultate care au dorit să se titularizeze în învăţământ în acest an au solicitat să nu le fie validate tezele scrise pe care le-au predat la cel puţin o oră de la afişarea subiectelor, aşa cum prevede metodologia. De asemenea, alte 92 de persoane, din cele 541 care s-au înscris la examenul de titularizare, nu s-au prezentat deloc la concurs. În procente, aproape un sfert din candidaţi au dat bir cu fugiţii de la examen.
„Motivele exacte pentru care s-au retras cei 91 de candidaţi din timpul examenului nu-l ştim exact pentru că nu sunt obligaţi să-l menţioneze atunci când solicită să nu le fie luate în considerare tezele. Însă, în unele cazuri este vorba de probleme medicale, iar în altele candidaţii au invocat motive personale. Există chiar şi acea categorie care se prezintă la examen pentru a obţine o notă foarte mare şi, în condiţiile în care realizează că nu au această şansă, atunci se retrag”, a declarat şefa Serviciului Personal din cadrul ISJ Vaslui, inspectorul Dorina Nemţanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button