Fotbalişti francezi la Atletico

francezi

În pregătiri la Atletico Vaslui se află de câteva zile trei fotbalişti străini. Aceştia provin din Franţa şi au ajuns la gruparea vasluiană prin intermediul impresarului Marian Ciurea. Doi dintre ei au fost la antrenamentele Unirii Dej, în sezonul trecut, însă nu au ajuns la o înţelegere.
Primul dintre ei, Hillion Neil, evoluează pe postul de atacant, iar următorii doi, Ahrardi Sofiane şi Elarif Djae, sunt mijlocaşi. Cel care a impresionat până acum la antrenamente este Ahrardi Sofiane, demonstrând că poate fi o soluţie la mijlocul echipei vasluiene.
“Suntem de ceva vreme în Vaslui. Ne place aici, oamenii sunt prietenoşi. Şi la echipă am întâlnit profesionişti, atmosfera este una excelentă, iar cei care fac parte din lot ne-au adoptat deja. Sperăm să ajungem la o înţelegere şi să putem juca pentru Atletico”, au spus jucătorii.
Cei trei fotbalişti sunt din Paris, unde au evoluat la mai multe echipe din ligile inferioare, printre care şi CSB Bretigny. Aceştia au ales calea Estului, pentru a intra în fotbalul mare. Ei consideră că o şansă o pot avea prin fotbalul românesc.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Florin Acatrinei este liderul marcatorilor în Liga Zimbrilor!

Vasluiul are golgheterul Ligii Zimbrilor după primele 9 etape. Este vorba despre Florin Acatrinei. Interul …

Sporting Juniorul Vaslui, înregistrată oficial în Liga 3!

Sporting Juniorul Vaslui evoluează din sezonul viitor în Liga 3, anunță Federația Română de Fotbal …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *