La ediția din acest an a Festivalului de Film de la Berlin au fost și vasluieni, reprezentați de filmul ”Fotbal infinit”, regizat de Corneliu Porumboiu.
Filmul pornește de la ideile unui personaj neaoș, Laurențiu Ginghină, un funcționar al Instituției Prefectului. Vasluianul începe să-și pună întrebări în legătură cu „sportul rege”: de ce este terenul dreptunghiular? Să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? Există vreun raport între fotbal şi viaţă?
„Mă cunosc cu Corneliu din copilărie. Dar în toamna anului 2016, când m-a întrebat dacă sunt de acord să fiu implicat într-un film despre modificarea jocului de fotbal, am crezut că este o glumă. Apoi mă aşteptam ca proiectul să fie amânat sau anulat. Până la urmă a ieşit un film deopotrivă despre fotbal cât şi despre libertate”, a dezvăluit Laurențiu Ginghină, protagonistul filmului.
Pentru cine n-a auzit de vasluian, precizăm că e un tip din Vaslui, care a studiat Sociologia, dar n-a făcut carieră și acum lucrează la Prefectură. A vrut să facă fotbal, dar și-a rupt piciorul în 1986, și care a dezvoltat în timp mai multe reguli succesive de a inova fotbalul.
”Am fost foarte influențat de scrierile marelui sociolog american Robert K. Merton, profesor la University of Columbia. Înainte de a muri, la 92 de ani, el a decis să publice o carte pe care inițial nu dorea s-o vadă publicată -“Travels and Adventures of Serendipity: A Study in Sociological Semantics and the Sociology of Science”. Merton a fost un sociolog al științei, iar teoria lui e ca multe descoperiri științifice apar accidental, sunt provocate de mici evenimente, de mici greșeli. Am fost foarte influențat de această teorie încă de pe când eram student la Sociologie. Printre altele, Merton a descoperit ideea de focus group și conceptul self-fulfilling prophecy. Toată viața i-am urmat ideile și am încercat să descopăr acele mici accidente care puteau duce la o mare descoperire. De aceea nu m-am simțit niciodată descurajat de eșec. După fiecare eșec am luat-o de la capăt, așa cum se vede și în film”, a completat Laurențiu Ginghină.
Regia lui Porumboiu e simplă, dar în același timp subtilă. Întreg filmul constă într-un interviu pe care i-l ia personajului în mai multe locuri importante pentru viața lui: pe terenul unde și-a rupt piciorul în 1986, în uzina unde a avut alt accident în 31 decembrie 1987 și a trebuit să meargă pe jos câțiva kilometri până acasă, la Prefectură, unde distribuie corespondența, pe terenul acoperit unde experimentează noile reguli, acasă.
”Când am decis să fac filmul, l-am sunat pe Laurențiu, dar n-am discutat deloc despre reguli. N-am scris nimic dinainte. Decizia de a fi în cadru când explică regulile jocului a fost una practică, pentru că voiam să folosesc două camere. Ca să avem un dialog, nu puteam sta în afara cadrului. Acesta nu e un film despre fotbal, adică e un film despre jocul de fotbal, dar mai mult despre ce se află în spatele lui”, a spus Corneliu Porumboiu.
