ActualitateLocal

Video:”Formă și culoare” în peisajul Micleștiului

Localnicii din Miclești au participat la vernisajul expoziției de artă ”Formă și culoare în peisajul sătesc”.

Au expus în fața micleștenilor o serie de artiști în devenire. Este vorba despre Alexandra Spătaru și Vasile Bulai, care sunt din Miclești, alături de Viorica Ghenghea, Valentin Bogdan Neagu, Livia Claudia Copîceanu (Tecuci) și Virgil Butnaru.

Gheorghe Căpitanu a venit cu ilustrații, iar Maricica Balan a prezentat câteva lucrări de artizanat.

”A fost ceva inedit pentru comuna noastră, fiindcă nu am avut o asemenea activitate. Ne bucurăm că a fost un succes și pentru faptul că au fost remarcați acești talentați pictori. Ne dorim să fie văzuți de specialiști, iar lucrările lor să ajungă în cadrul unor evenimente de anvergură”, a declarat Doru Agafiței, primarul comunei Miclești, organizatorul manifestării, alături de Consiliul Local, Căminul Cultural Miclești, Școala Gimnazială Miclești și Asociația ”Artă, Tradiție, Cultură” Bârlad.

Evenimentul a continuat cu un spectacol de divertisment, intitulat ”Dialog între generații”, susținut de Asociația ”A,T,C” Bârlad, Grupul vocal ”Mândrii Bârlădeni”, Genoveva Tufă Porumb, Valentin Frumuzache, Ionel Stan, Gabriela Trif, Ansamblul ”Miorița” al Școlii Gimnaziale Miclești și Grupul ”Lunca Micleștiului”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button