Focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din localitatea Iveşti

Autorităţile sanitar-veterinare au confirmat existenţa unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din localitate Iveşti, acolo unde s-a confirmat prezenţa virusului la trei porci domestici.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Vaslui, zona afectată a fost pusă sub supraveghere şi au fost instituite o serie de restricţii privind mişcarea de suine din zonele afectate de boală şi interzicerea sacrificării porcinelor din exploataţie.

‘Facem apel la cetăţeni şi la crescătorii de porcine, să anunţe de urgenţă medicul veterinar în situaţia în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii sau apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor. Precizăm că în cazul confirmării unui focar de Pestă Porcină Africană la porcinele din gospodăriile populaţiei care sunt identificate, proprietarii de porcine vor fi despăgubiţi, în condiţiile respectării legislaţiei sanitar-veterinare. Totodată atragem atenţia cetăţenilor că este interzis consumul cărnii de porc fără a fi efectuat examenul trichineloscopic al acesteia’, au transmis autorităţile.

De asemenea, având în vedere evoluţia virusului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Vaslui, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi ai Instituţiei Prefectului fac apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virusului şi recomandă să se respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Un tânăr și doi minori, cercetați după ce au furat mai multe bunuri dintr-o magazie

Polițiștii vasluieni au reținut un bărbat din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii …

Mașină ieșită în decor la Badeana

Update/ Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *