ActualitateLocal

Familie din Codăești, rămasă sub cerul liber, după ce casa a luat foc!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din localitatea Codăești, comuna Codăești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați din acoperiș și la nivelul tavanului construit din material plastic, existând pericolul de extindere la întreaga locuință.

După aproximativ 70 minute, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din locuință a fost scoasă arzând o butelie tip GPL.

Au ars circa 55 metri pătrați acoperiș din țiglă pe astereală din lemn, aproximativ 30 metri pătrați planșeu din material plastic, o ușă, o fereastră, un televizor, diverse textile și piese de mobilier.

S-au degradat aproximativ zece metri pătrați acoperiș și zece metri pătrați planșeu, circa 30 metri pătrați tencuială, un televizor, o mașină de gătit, o ușă, diverse piese de mobilier și produse textile. Au fost salvate bunurile din trei camere de locuit și restul locuinței.

Nu au fost înregistrate victime, persoane rănite ori intoxicate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile din apropiere. La intervenție a participat și SVSU Codăești.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button