ActualitateLocal

Episcopia Hușilor la ceas aniversar: Un sfert de veac de la reînființare!

Episcopia Hușilor a marcat astăzi împlinirea a 25 de ani de la reînființare. Amânat cu un an, din cauza pandemiei, evenimentul a adunat oameni de cultură din județ și din țară, înalți prelați și preoți, în care s-a vorbit despre importanța Episcopiei în viața județului Vaslui, s-a amintit de istoria tumultoasă a acestei eparhii, dar și despre momentul în care Episcopia Hușilor a fost desființară de regimul comunist în 1949.

„Sărbătorim un sfert de veac de la reînființarea Episcopiei, ce a putut fi desființată de regimul comunist în 1949 doar prin dispariția fizică a episcopului Grigore Leu. Dacă episcopul ar fi rezistat presiunilor și ar fi supraviețuit oricăror tentative asupra sa, probabil că era foarte greu regimului comunist să desființeze eparhia”, a spus deputatul Adrian Solomon, invitat la sărbătoare.

Cu acest prilej a fost lansată monografia istorică „Episcopia Hușilor: memorie și actualitate”, scrisă de PS Emilian Crișanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, născut la Berezeni, în județul Vaslui.

„Consider că fiecare episcop, fiecare preot, fiecare credincios din această eparhie au contribuit mai mult sau mai puțin la istoria acestei eparhii din punct de vedere bisericesc, fiecare după posibilitățile și darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, dar și în funcție de contextul în care a trăit. Eparhia Hușilor, cu preț de 423 de ani, istorie greu încercată, cu o mulțime de episcopi vrednici, harnici, cu o mulțime de preoți, monahi și credincioși vrednici, gospodari și-au adus contribuția mai mult sau mai puțin, în funcție de persoană și de loc și moment istoric, la dezvoltarea acestei eparhii, care este foarte importantă din punct de vedere bisericesc pentru Patriarhia noastră și pentru viața bisericii, în general. Cei 45 de episcopi și 12 locțiitori de episcop, cu mulțimea de preoți, monahi și credincioși au scris pagini de istorie importante în cele peste patru secole de existență a eparhiei”, a precizat Preasfinția Sa Emilian Crișanul.

Aniversarea unui sfert de veac de la reînființarea Episcopiei Hușilor a cuprins un simpozion, unde personalități ale culturii vasluiene, dar și preoți care și-au adus aportul la renașterea eparhiei, au zugrăvit prin cuvinte parcursul acestor 25 de ani de moștenire spirituală și culturală, contextul istoric al desființării și al reînființării Episcopiei, viața Bisericii în această parte de țară în perioada comunistă, precum și impactul reînființării Episcopiei asupra vieții spirituale și culturale a județului Vaslui.

„Timpul a dovedit că smerenia, abnegația, îndelunga răbdare, jertfa de sine, conștiința chemării înfăptuită de Dumnezeu și dragostea față de biserică au rodit. Episcopia Hușilor a renăscut cu foarte multă prospețime. Consider că anii trecuți de la înființare pot constitui mărturie, dincolo de înșiruire, și aceasta necesară, a unor dări de seamă structurate pe diferite domenii de activitate, de maniera în care credința creștină, cultura și spiritualitatea ortodoxă au rodit și cum au fost acestea cultivate generațiilor actuale. Istoria a dovedit că gândurile și planurile lui Dumnezeu sunt diferite față de cele ale oamenilor, indiferent de postura socială în care se află vremelnic aceștia și că se împlinesc gândurile și planurile lui Dumnezeu fără restricții oricât de neverosimil ar fi acestea”, a precizat PS Ignatie, episcopul Hușilor.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să transmită un mesaj de felicitare Preasfinției Sale Ignatie, Episcopul Hușilor, cu prilejul marcării unui sfert de veac de la reînființarea eparhiei.

„Este o zi de aleasă binecuvântare și o sărbătoare a tuturor credincioșilor din județul Vaslui. Au trecut 25 de ani de când darurile duhovnicești s-au revărsat asupra eparhiei noastre, care a devenit una dinamică și implicată în viața spirituală și culturală a județului. Preasfinția Sa Ioachim a fost deschizătorul de drum, care a reușit să readucă municipiul Huși în postura de centru spiritual important pentru această parte a țării. Remarc eforturile Preasfinției Sale Ignatie, actualul episcop, care se implică foarte mult în activitățile culturale și filantropice, dinamizând și mai mult viața spirituală a eparhiei. Consiliul Județean Vaslui și Episcopia Hușilor sunt parteneri importanți atât în organizarea unor evenimente culturale, dar și în renașterea unor biserici și mănăstiri de patrimoniu, mărturii istorice a acestor meleaguri. Viață lungă și binecuvântată Eparhiei noastre”, a transmis Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button