ActualitateLocal

Elevii, atrași de tradițiile românești


Peste 60 de profesori şi elevi au participat la cea de-a şaptea ediţie a Taberei de creaţie “Flori de mai”, găzduită de Centrul Rezidenţial de la Valea Siliştei, comuna Soleşti. Evenimentul face parte dintr-un proiect regional şi este trecut în calendarul Ministerului Educaţiei. Participanţii provin de la Centrul Cultural Berezeni, Şcoala “Principesa Bibescu” Bârlad, Şcoala “Dimitrie Cantemir” Vaslui, Şcoala “Constantin Parfene” Vaslui, Liceul “Sf. Ecaterina” Huşi, Şcoala Gimnazială Zorleni, Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni, Şcoala Băcani, Şcoala Ibăneşti şi Liceul “Ştefan cel Mare” Codăeşti.
“Şi anul acesta Tabăra de creaţie a fost o reuşită fiindcă elevii participanţi au prezentat lucrări de calitate, în spiritul păstrării tradiţiilor şi meşteşugurilor populare. Mulţumesc doamnei primar Mona Bujor, Consiliului Local Soleşti, Centrului Creaţiei Populare, Asociaţiei «La Izvorul Tradiţiilor» şi «Deliciosului de Vaslui», care s-au implicat în organizarea activităţii”, a declarat Daniela Adam, organizatoarea taberei.
Tabăra s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: măşti populare, cusături tradiţionale, sculptură în lemn, împletituri în sfoară, pictură şi icoane.
”Mă bucură faptul că sunt prezent la o Tabără de Creație, într-o lună în care frumosul prinde viață, așa cum tradițiile ne sunt aduse în prim plan, grație acestor oameni inimoși, soții Costel și Daniela Adam. Sunt convins că dascălii și elevii vor descoperi cu adevărat tradițiile și valorile românilor. Aceasta este menirea acestei tabere de creație, să redescoperim frumosul, să valorizăm tot ce e mai bun, meșteșugul popular. Să nu uităm de datinile străvechi și de legendele acestor meleaguri, pe care le putem auzi chiar de la oamenii locului. Așadar să ne întoarcem către ceea ce ne identifică, să iubim tradiția și să păstorim cu sfințenie ceea ce ne-au lăsat străbunii: arta populară”, a conchis prefectul Isabel Bogdan, invitat la eveniment.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button