ActualitateLocal

Elevi și profesori de la Școala „Constantin Parfene” Vaslui prezenți la un schimb de bune practici în Lituania

În perioada 6 – 10 iunie 2022, a avut loc în Mazeikiai, Lituania, la Mazeikiu Ventos Progimnazija, ultima întâlnire din cadrul schimbului de elevi desfășurată în parteneriatul Erasmus +, 2019-1-HR01-KA229-060968_6, Science Outside Featuring Technology (S.O.F.T.), la care au participat elevi din școlile partenere: România (5 elevi din clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui), Portugalia (5 elevi), Lituania (25 elevi), Croația (5 elevi), însoțiți de profesori.

Proiectul interșcolar dezvoltă competențele cheie transversale ale elevilor (13-15 ani) prin combinarea tehnologiei cu învățarea în aer liber atât la disciplinele STEM, dar și la alte discipline școlare. Activitățile organizate au contribuit la consolidarea la elevi a sentimentului de apartenență la un spațiu european comun, dezvoltarea abilităților profesorilor în ceea ce privește utilizarea abordărilor inovatoare în predarea STEM prin utilizarea metodologiei de învățare în aer liber, precum și îmbunătățirea calității educației și îmbogățirea ofertei educaționale a școlilor partenere.

”Rezultatele cantitative ale proiectului sunt cele șase activități de învățare transnaționale și multe activități locale organizate, realizarea ghidului de bune practici pentru implementarea metodologiei de învățare în aer liber (outdoor learning) ce va conține materiale didactice inovatoare, site-ul proiectului realizat pe platforma eTwinning. La acestea, se adaugă dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză ale elevilor, cooperarea, dezvoltarea creativității, creșterea motivației elevilor pentru învățarea științelor”, a declarat prof. Daniela – Crizantema Nane, coordonatorul proiectului.

Copiii își doresc să schimbe locul de învățare obișnuit, sala de clasă, cu ieșirea în aer liber, cu observarea unor aspecte ”pe viu”.

Ce minunat a fost când au observat comportamentul cormoranilor în habitatul acestora și au înțeles atitudinea oamenilor sau când au văzut efectele deșertificării la malul Mării Baltice (dunele din Nida) și măsurile pe care le iau oamenii pentru diminuarea acestora sau când au aflat despre bogăția lituanienilor, chihlimbarul, prezentat în forme, dimensiuni, utilizări diverse la muzeu, dar și pe tarabele vânzătorilor ambulanți sau în magazinele de bijuterii. Învățarea experiențială a fost aplicată în parcurgerea drumului pâinii de la semănat și până la degustat, în workshopul în care au aflat că mișcările pe care le face omul în aceste etape s-au integrat în mișcările elegante ale dansurilor tradiționale.

„Activitățile, organizate de coordonatorii proiectului SOFT de la Școala Ventos Progimnazija, Lituania, ne-au oferit ocazia de a lucra cu elevi din școlile partenere, comunicând în limba engleză. Încă de la prima întâlnire am interacționat, lucrând în grupe: după obținerea unor informații despre cultura, istoria, geografia, economia țărilor implicate prin vizionarea unor filme,  am completat un test Kahoot, pe echipe, având ca parteneri chiar și echipa profesorilor. Pentru a facilita colaborarea dintre elevi, ni s-a propus desenarea unei pisici, legați la ochi fiind și ghidați de indicațiile celorlalți colegi din echipă. Rezultatul a fost uimitor prin faptul că s-au realizat desene care au amuzat pe toți cei de față, dar ceea ce este mai important e reușita grupului în fața unei provocări ce pare de nerealizat în faza de început”, a spus prof. Olaru Nastica, directorul Școlii ”Constantin Parfene” Vaslui.

Vizita în habitatul cormoranilor din Parcul Național Curonian Spit a determinat învățarea prin descoperire a multor aspecte despre viața acestora. Am aflat că nu sunt prea iubiți de oameni pentru că preferă să se înfrupte, din plin, din peștele atât de necesar și acestora. Dar distrugerea pădurilor m-a întristat foarte mult, neputându-mi explica la început.

„Cu ajutorul profesorilor, a colegilor și a celor văzute acolo, am aflat că arborii în care se cuibărește cormoranul se usucă pentru că excrementele sale sunt foarte corozive. De asemenea pe parcursul acestei perioade am aflat o mulțime de lucruri interesante despre chihlimbar, vizitând Amber Museum din Palanga, sau despre instrumente muzicale autentice din Lituania, la școala de muzică din Mažeikiai. Cel mai mult mi-a plăcut workshop-ul despre drumul pâinii, unde ne-am făcut propria noastră pâine, am jucat jocuri, am învățat dansuri tradiționale și am degustat mâncare specifică acestei țări. Prin activitățile acestui proiect am avut posibilitatea de a învăța lucruri noi, distrându-mă și, de asemenea, mi-am făcut prieteni noi, totul desfășurându-se în afara clasei, un aspect foarte dorit de elevi”, a declarat Măriuca Olaru, elevă la clasa a VII-a A.

„Activitățile din această săptămână reprezintă o experiență foarte frumoasă trăită alături de colegii implicați în proiectul S.O.F.T. deoarece am lucrat în echipă în rezolvarea sarcinilor, am descoperit curiozități despre istoria și geografia țărilor partenere, informații pe care le-am reținut mai ușor cu ajutorul jocului Kahoot, mi-a plăcut școala, sala de sport și  faptul că am avut ocazia de a mânca la cantina școlii. Alături de Auguste și de familia ei am petrecut momente deosebite pe care, cu siguranță, nu le voi uita”, a completat Cobzaru Iarina, elevă în clasa a VII-a A.

”Am aflat foarte multe informații despre orașul stațiune Palanga unde am putut observa diferite specii de arbori din gradina botanică înființată în parcul palatului Tiškevičiai, am fost impresionată de varietatea culorilor chihlimbarului precum și de plantele sau insectele prinse în interiorul acestuia observate la Amber Museum, mi-a plăcut pontonul cu o priveliște minunată spre Marea Baltică, momentele de socializare și de relaxare de pe plajă. Familia care m-a găzduit a fost foarte ospitalieră și foarte caldă, m-am simțit în siguranță și sunt foarte recunoscătoare că i-am cunoscut”, a mai spus Iacob Alissa, elevă în clasa a VII-a A.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button