Saturday , 28 November 2020, 12:42

Eleva de 10 de la Bac, Amalia Geman optează pentru domeniul IT

Amalia Alexandra Geman este absolventă a Liceului ”Mihail Kogălniceanu” (LMK), iar rezultatele în urma contestațiilor de la examenul de bacalaureat i-au adus momente de bucurie și satisfacție.

Vasluianca obține media 10, după ce a reușit să-și mărească notele la matematică (9,95) și informatică (9,85).

”Din punctul meu de vedere, pentru un elev care s-a pregătit și a învățat pentru acest examen cred că subiectele au fost chiar accesibile. Pentru mine, susținerea acestui examen după o perioadă de cursuri online nu a reprezentat un impediment, deoarece profesorii s-au ocupat în continuare de pregătirea noastră cu aceeași seriozitate. Pe întreg parcursul acestui an am reușit să nu mă pierd și să învăț constant, dorindu-mi foarte mult o reușită ca aceasta”, a spus Amalia.

Viitorul ei este legat de București, unde intenționează să dea admitere la Facutlatea de Informatică.

”Îmi doresc să continui studiile în România la Universitatea din București, Facultatea de Informatică. Dacă voi pleca sau nu din țară depinde de oportunitățile care mi se vor ivi”, a completat eleva de 10 de la LMK Vaslui.

La nivel de oraș, Amalia Geman a fost implicată în activități de voluntariat, fiind o perioadă președintele Clubului Interact Vaslui.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Aproape 500 de polițiști vor fi la datorie în minivacanța de 1 decembrie

În perioada 28 noiembrie – 1 decembrie a.c., peste 480 de polițiști din cadrul structurilor …

Comercianții de articole pirotehnice, amendați de polițiști!

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *