Sport

Vin americanii!


Vasluiul revine pe harta fotbalului juvenil internațional cu turneul LPS Cup 2017. Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui va primi vizita Academiei Iproskills din Chicago (Statele Unite ale Americii), ocazie cu care se va desfășura și competiția de fotbal. În afară de americani și gazde, la întrecere vor mai participa Athletic Club Bârlad și Didi Junior Iași.
De remacat faptul că între LPS Vaslui și Iproskills Academy Chicago a fost semnat un parteneriat, urmând ce cele două cluburi să desfășoare mai multe activități comune.
”Așteptăm cu nerăbdare oaspeții noștri de la Iproskills Academy Chicago și ne dorim ca alături de colegii noștri de la Didi Junior Iași și Athletic Club Bârlad să ne bucurăm cu toții de clipe deosebite alături de toți copiii. Nu va fi o competiție, va fi o sărbătoare a copiilor Liceului cu Program Sportiv Vaslui, care în calitatea lor de gazde vor încerca să se ridice la nivelul așteptărilor ca joc, nu neapărat ca și rezultate”, a spus Ionuț Chiochiu, directorul adjunct al LPS Vaslui.
Academia de fotbal din Chicago este condusă de un vasluian, fost elev al liceului sportiv. Este vorba despre Cătălin Șerban, care vrea să îi învețe pe copiii din America cât mai multe despre sportul cu balonul rotund.
”Mulțumim frumos pentru tot efortul dumneavoastră. Să ne vedem cu bine în Vaslui. Sperăm ca parteneriatul nostru să fie de lungă durată, în care micii fotbaliști să beneficieze din plin. Mulțumesc, în același timp, autorităților locale și vasluienilor care s-au oferit să voluntarieze în această sărbătoare fotbalistică”, a spus Cătălin Șerban.
Partidele se vor desfășura pe stadionul Municipal, iar LPS Vaslui va evolua cu grupele 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010.
Iproskills Academy Chicago vine la Vaslui cu o delegație formată din 41 de persoane, din care 25 sunt copii.
În afară de turneul de la Vaslui, copiii americani vor mai susține meciuri amicale la Iași, Focșani și Constanța.
LPS Cup 2017 debutează pe 4 iulie, de la ora 16.30, și va continua în zilele de 7 și 8 iulie. Competiția este sprijinită de Primăria Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Județeană de Fotbal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button