Thursday , 3 December 2020, 13:16

Dosare penale pentru trei vasluieni prinși aproape în comă alcoolică la volan

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

În data de 16 noiembrie a.c., ora 17:10, polițiștii Biroului Rutier Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Jomir, din municipiul Huși, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 50 de ani, din Huși, ce prezenta halenă alcoolică.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

În noapte de 16/17 noiembrie a.c., ora 01:45, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, însoțiți de polițiști locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 19 ani, din orașul Murgeni, județul Vaslui.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul de a conducere al tânărului este suspendat.

Totodată, fiindcă tânărul prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

În noapte de 17/18 noiembrie a.c., ora 00:24, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au fost sesizați de către un bărbat de 31 de ani din Bârlad, județul Vaslui, cu privire la faptul că, un alt bărbat i-ar fi luat cheile de contact ale autoturismului și ar fi plecat la volanul acestuia.

Polițiștii bârlădeni au depistat autoturismul pe strada Republicii, din municipiul Bârlad, l-au oprit în trafic și l-au identificat pe conducătorul acestuia, în persoana unui bărbat de 28 de ani, din Bârlad, care prezenta halenă alcoolică.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili modalitatea în care i-a fost încredințat autoturismul spre a fi condus.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Vitezomanii au fost amendați de polițiștii vasluieni

Mai mulți vitezomani s-au ales cu amenzi și unii au rămas chiar fără permis, după …

La Vaslui se va construi o grădinița nouă! Va fi gata în maxim 2 ani!

Astăzi, Primăria Vaslui a predat amplasamentul pentru construirea unei grădinițe noi în oraș. Ea va …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *