Dosar penal pentru un bărbat care a fugit de la locul accidentului

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de un bărbat de 33 de ani, din Vaslui, depistat după ce a fost implicat într-un eveniment rutier și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea acestora.

Polițiștii din cadrul Biroului Poliției Rutiere Vaslui au fost sesizați de către o conducătoare auto în vârstă de 19 ani, din municipiul Vaslui, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe direcția Bălteni spre Vaslui, în suburbia Brodoc, a fost acroșată de o furgonetă care nu a oprit în urma producerii evenimentului rutier.

Oamenii legii l-au identificat imediat pe conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului rutier, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Vaslui.

Acesta a fost  testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru  prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui pentru a primi îngrijiri medicale.

”În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un mercedes căutat pentru confiscare de către autoritățile din Germania descoperit la Albița

În data de 08 noiembrie  a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a …

Bârbat găsit spânzurat într-un loc public aglomerat al Bârladului

Mai mulți trecători pe o stradă din municipiul Bârlad sunt șocați, după ce au observat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *