Doi vasluieni, căutați de polițiști, și duși la Penitenciar, unde au de ispășit pedepse cu închisoarea!

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.

Sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, aceștia au căutat și depistat pe raza localității Albești, comuna Albești, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în aceeași localitate.

Pe numele acestuia, în data de 10 februarie a.c., Judecătoria
Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”  și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Infracțiunile au fost săvârșite în luna noiembrie 2018, ambele în stare de recidivă post-executorie.

Bărbatul a fost găsit și condus la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

În cursul zilei de ieri, 11 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au căutat și depistat pe raza localității Deleni, comuna Deleni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui.

Pe numele acestuia, în data de 11 februarie a.c., Judecătoria
Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 9 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”mărturie mincinoasă”.

Și în acest caz, persoana a fost condusă de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui și încarcerată la Penitenciarul Vaslui.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Instituții ale statului, amendate pentru modul defectuos de asigurare a securității propriilor unități

În perioada ianuarie – februarie 2021, polițiștii Compartimentului „Sisteme de Securitate” din cadrul Serviciului de …

Patroni amendați și cu marfa confiscată

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *