ActualitateLocal

DNA: Percheziţii în 3 judeţe într-un dosar de fals intelectual; RAR Vaslui – vizat de acţiunea procurorilor

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii în judeţele Vaslui, Galaţi şi Bacău, într-un dosar în care se investighează infracţiuni de fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada 2020 – 2021.

”Miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 28 de locaţii, situate pe raza judeţelor Vaslui, Galaţi şi Bacău, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se arată în comunicat.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţii au loc şi la filiala Registrului Auto Român Vaslui.

Potrivit sursei citate, anchetatorii verifică modul prin care au fost emise Inspecţii Tehnice Periodice pentru autovehicule care nu corespundeau din punct de vedere tehnic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button